“Oamenii nu a?teapt? prea mult de la literatur?. Ei vor doar s? ?tie c? nu sunt singuri în deruta lor.”
Jonathan Ames
Literatura în general ?i cea român? cu deosebire, este un domeniu extrem de complicat ?i sensibil mai ales atunci când trebuie s? pui cap la cap ceea ce ?tii ca simplu cititor ?i apoi s? încerci s? faci compara?ii adecvate. Prima mea reac?ie sincer? la auzul temei în discu?ie a fost aceea de uimire. Am avut senza?ia c? nu prea pot fi comparate lucruri foarte asem?n?toare, dar în fond a?a de diferite.
În primul rând îmi era neclar din pozi?ia de cititor, ce înseamn? ieri ?i ce înseamn? azi. M-a salvat din dilem? faptul c? fac parte dintr-o genera?ie care a fost înv??at? cu delimit?rile temporale la scara istoriei. Cititorul român a fost mereu confruntat cu periodiz?ri marcate de formulele “înainte” ?i “dup?” un eveniment istoric de seam? când, dup? o clip? de încremenire, lumea o lua din loc spre altceva. Avem astfel literatura de dinainte ?i de dup? 1821, înainte ?i dup? 1848, înainte ?i dup? Eminescu, înainte ?i dup? 1918, înainte ?i dup? 1944, înainte ?i dup? 1989. ?i dac? ne str?duim pu?in poate c? g?sim ?i alte date care s? fac? asemenea departajare. Pân? atunci aveam ?ansa nesperat? ca de 27 de ani s? fim feri?i de astfel de marcaje. Tot ce s-a scris dup? 1989 este literatur? nou?, postcomunist?. ?i acest lucru vine la pachet ?i cu alte avantaje.
Pentru prima dat? în istorie avem cu adev?rat o libertate nem?surat? de a citi orice dorim ?i evident scriitorii au libertatea deplin? de a scrie ce doresc ?i cum doresc. Nu mai exist? cenzur?, nu mai sunt subiecte tabu, nu mai sunt c?r?i interzise, puse la index sau trecute într-un fond special. Din acest punct de vedere este o epoc? uluitoare, un fel de utopie care a prins via??.
Ca cititor recunosc faptul c? sunt fericit? c? am ?ansa de a-mi tr?i ultima parte a vie?ii în acest timp. Este o perioad? istoric? la care bunicii ?i p?rin?ii mei au visat. S? fii liber s? gânde?ti, s? vorbe?ti, s? scrii ?i s? cite?ti a fost pentru ei doar un vis. S? ne bucur?m de acest timp atât cât va dura! Acest îndemn poate p?rea pesimist, dar dac? citim distopiile tinerilor scriitori de ast?zi care în fond au tr?it prea pu?in sau deloc în epoca f?r? libertate, a? spune c? viitorul nu sun? deloc bine.
Întreb?rile la care trebuie s? r?spund sunt simple la prima vedere. Cât de bine se scrie acum fa?? de cum se scria înainte de 1989? Ceea ce s-a scris ieri este mai valoros decât ceea ce se scrie azi? Istoria literaturii îi va re?ine ca valoro?i în timp pe cei de ieri sau pe cei de azi?
Ajung astfel din nou la prima mea reac?ie. Ca cititor nu pot compara un roman de azi, indiferent c? este vorba de Mircea C?rt?rescu care încalec? oarecum peste pragul lui 1989 la fel ca ?i Ileana Vulpescu sau Gabriela Adame?teanu sau Camelia Cavadia, Flavius Ardelean, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Lee Soo-Jun, Lina Moac?, Monica Ramirez ca s? m? refer doar la câ?iva scriitori tineri ?i foarte tineri ai momentului cu Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Augustin Buzura, Constantin ?oiu ?i mul?i al?ii.
Este oare din cauza lipsei de valoare a prezentului? Nici vorb?! Pentru mine sunt tipuri de romane atât de diferite încât nu exist? termeni de compara?ie decât cel mult de stil ?i art? literar? ?i eu nu sunt decât cititor, nu critic de specialitate. În fond diferen?a cea mare o facem chiar noi cititorii. Pentru prima dat? de când exist? literatur?, noi, cititorii, am devenit extrem de importan?i. Avem chip, avem glas, avem putere de reac?ie ?i de influen?are gra?ie internetului, blogurilor ?i site-urilor literare. Scriitorul ne are în vedere când scrie, scriitorul tân?r de azi se simte solidar cu noi, cititorii lui, pentru c? în fond provine dintre noi. Cei mai mul?i scriitori tineri au fost înainte de toate cititori ?i sunt în continuare cititori. Scriitorul nu mai este ridicat pe un piedestal ?i de acolo s? arate unei mase de cititori f?r? chip, încotro se îndreapt? lumea ?i cam în ce fel ar trebui s? perceap?, el, cititorul, treaba asta.
În trecut scriitorul trebuia s? scrie în epoci de relativ? libertate sau în lips? total? de libertate. A?a c? scriitorul era acela care deslu?ea în spatele interdic?iilor ADEV?RUL. Îl spunea direct ?i pe risc propriu (poetul Osip Mandelstam a fost omorât pentru o poezie! Grupul Nicolae Steinhard a fost arestat ?i condamnat pentru c? citea un roman de Mircea Eliade, “Noaptea de Sânziene”!) sau îl spunea ascuns într-o poveste pe care cititorul înv??a cum s? o citeasc?. Pentru mine romanul “Cel mai iubit dintre p?mânteni” de Marin Preda a fost în momentul apari?iei, când l-am citit prima dat?, un adev?rat ?oc. Personajul principal, Victor Petrini, avea îndr?zneala s? î?i pun? întrebari despre comunism ?i s?-l pun? la îndoial?! Cititorul de azi al acestui roman are nevoie de explica?ii pentru a-mi în?elege entuziasmul de atunci. Chiar ?i pentru mine romanul este la o lectur? de acum pu?in altfel. Cu cât ne îndep?rt?m de epoca în care a fost scris, cu atât cap?t? o tent? de roman istoric. ?i acest lucru poate fi observat ?i la romane din literatura universal?. Mizerabilii de Victor Hugo, roman de actualitate la data apari?iei, are ast?zi o patin? de art? veche, e nevoie s? ?tii istorie ca s?-l în?elegi. Scap? acestei patine a timpului genul de roman scris de Ileana Vulpescu. Pentru c? “Arta conversa?iei” este un roman despre femei ?i indiferent de epoc? lumea feminin? are mereu acelea?i coordonate de fericire intim?, personal? în func?ie de care judec? totul în jur. A?a c? romanele scrise de autoare dup? 1989 nu fac decât s? continue ceea ce deja începuse. Doar eroinele ei sunt la alt? vârst? ?i filtrul prin care strecoar? lumea are cumva alt? textur?.
E oare mai valoros în timp romanul lui Marin Preda decât romanul “Orbitor” s? spunem a lui Mircea C?rt?rescu, ca s? m? refer la cel mai titrat scriitor al momentului “azi”? Mie mi se pare c? este ca ?i cum ar trebui s? compar Calea lactee cu Nebuloasa Andromenda. Ambele sunt Galaxii, dar cât de diferite! De altfel sunt convins? c? întreb?rile se refer? prea pu?in la scriitorii care au scris ?i înainte ?i dup? 1989. Ace?tia au intrat în noua er?, a libert??ii depline de exprimare, cu o anume experien?? de a fi scriitor, cu o sum? de rela?ii profesionale de grup de elit? care sigur i-a ajutat s? treac? peste momentele mai pu?in pl?cute din via?a literar? de la noi din anii 90. Dar ?i ei au trebuit s? se adapteze, s? coboare între cei care îi citesc, s? se lase v?zu?i, întreba?i, iscodi?i, diseca?i de cititorii care alt? dat? nu aveau glas. Dar au avut libertatea s? scrie a?a cum î?i doreau. Datorit? acestui lucru aveam acum romane postmoderne la Mircea C?rt?rescu sau Florin Toma cu “Mo?tenirea familiei Bildungsroman”. ?i mai sunt mul?i al?ii (cititorul din p?cate are totu?i lecturi limitate de timp ?i de resurse financiare). Dar ace?ti scriitori ai unei genera?ii intermediare au p?strat ceva din preocuparea anterioar? legat? de adev?r dup? cum m?rturise?te Florin Toma într-un interviu ( www.lapunkt.ro/2016/03/15…:”?i atunci, drag? Cristi, e cât se poate de normal c? trebuia s? stea cineva de veghe, s? pun? palma strea?in?, s?-i vad?, s? constate ?i s? le bat? obrazul: <Bine, bine, am în?eles, suntem aici de 2000 de ani, dar când ne da?i ?i nou? adev?rul?>”
Problema Adev?rului a fost elementul principal al construc?iei extrordinarelor romane din literatura român? dintre 1970-1989. Scriitorul “st?tea de veghe”, era cel care învelea adev?rul în haine literare de tot felul cu o m?estrie extraordinar? ?i apoi cititorul-complice dezbr?ca acest adev?r care îl f?cea s? se simt? pentru o clip?, liber, exact cum spune atât de bine scriitorul chinez Gao Xing Jiang care ?tie bine ce înseamn? lipsa de libertate: ”În literatur? poate fi aflat? adev?rata via??. Sub masca fic?iunii po?i spune adev?rul.” De aici ?i convingerea unanim? a genera?iei mele de cititori c? ce s-a scris înainte de ‘89 era mai valoros ?i mai rezistent în timp. Dac? tinerii ?i mai pu?in tinerii au ie?it în decembrie 1989, s?-l dea jos pe Ceau?escu ?i comunismul, este ?i din cauz? c? literatura de atunci a învins propaganda oficial? care se f?cea pe tot felul de c?i. Adev?rul conspirativ al scriitorilor a fost mult mai puternic decât minciuna oficial?.
O asemenea judecat? de valoare nu ?ine îns? deloc seama de genera?ia tân?r? ?i foarte tân?r? a scriitorilor de azi. Un tân?r n?scut în anul 2000 este ast?zi cititor ?i chiar scriitor (vezi cazul Lee Soo-Jun). Ce-i mai spun acestui tân?r cititor romane ca “Vocile nop?ii” ?i “Fe?ele t?cerii” de Augustin Buzura, “Delirul”, “Cel mai iubit dintre p?mânteni” de Marin Preda, “Galeria cu vi?? s?lbatec?” de Constantin ?oiu ca s? m? refer doar la câteva c?r?i ?i câ?iva autori de marc? din tinere?ea mea? Sigur pentru a le parcurge au nevoie de explica?ii, de un ghid, de date suplimentare ca s? le în?eleag?. De cele mai multe ori vor re?ine cu predilec?ie doar povestea de dragoste dac? ea exist?. Ca art? a scrisului ele vor fi mereu valoroase. Cu toate cestea cititorii de azi vor aprecia mai mult un roman din trecut ca “Enigma Otiliei” de George C?linescu care la dat apari?iei nu a primit prea multe bile albe de la critica literar?. Îns? azi cititorul tân?r apreciaz? un personaj feminin interesant, provocator ?i o dragoste tân?r? ?i oarecum adolescentin? ca cea a lui Felix pentru enigmatica Otilia.
Literatura de dinainte de 1989 în toat? lumea, nu numai la noi, era mai interesat? de propria ei valoare, perenitate ?i smulgerea cititorului din ignoran??. Literatura înv??a, educa, lumina cititorul. Dup? ce ai citit “Morome?ii” de Marin Preda devii cât de cât un cunosc?tor al problemelor satului românesc de-a lungul unor decenii. Reu?e?ti chiar s? identifici tr?s?turi ale lui Ilie Moromete la ??ranii de ast?zi, pu?ini câ?i mai sunt. Le recuno?ti chiar ?i în structura de gândire ?i comportamental? a celor care au plecat din sat pentru a deveni altceva.
Chiar ?i pentru literatura postmodern? care pretindea c? se distreaz? jonglând cu mul?imea de idei ?i informa?ii, tot adev?rul este miza. Autorul acestui tip de roman face cu ochiul cititorului pentru a-i atrage aten?ia asupra adev?rului. Senza?ia este de revela?ie ?i conspira?ie între autor ?i cititor pentru protejarea adev?rului.
Romanele de dinainte de 1989 vor face în timp mândria oric?rei biblioteci cu preten?ii. Cu cât va trece timpul cu atât locul lor va fi mai onorabil. S? spui c? ai citit, Rebreanu, Sadoveanu, Marin Preda, Bujor Nedelcovici ?i al?ii va fi un mod de a ar?ta lumii c? e?ti deosebit, cult ?i preocupat de lucruri superioare. Iar dac? vremurile se vor schimba în ceea ce prive?te defini?ia libert??ii, atunci unii dintre ei s-ar putea s? fie interzi?i precum s-a întâmplat cu Faulkner în SUA.
Este oare mai prejos crea?ia literar? din ziua de azi? Într-un fel consider foarte nedrept s? ne referim la o valoare recunoscut? în timp când este vorba de cineva atât de tân?r. Scriitorii care nu au nici un fel de experien?? a comunismului sunt cei foarte, foarte tineri. Ne putem întinde cel mult pân? în 1975 ca dat? de na?tere. Chiar ?i cei n?scu?i în 1975 au apucat s? fac? gimnaziul înainte de 1989. Dar formarea lor deplin? s-a f?cut totu?i dup? 1990.
Ce am constatat eu la aceast? literatur? extrem de tân?r?, entuziast?, prolific?, ca un cititor vechi ce sunt? În primul rând scriitorul tân?r are un curaj nebun de a arunca pe pia?a de carte lucr?ri pe care nu mai st? s? le piguleasc? ani de zile. Mul?imea editurilor ?i sistemul prin care se public? azi o carte le u?ureaz? împlinirea dorin?ei de exprimare ?i afirmare. De aici pericolul ca s? apar? ?i c?r?i care pot fi numite astfel doar pentru c? sunt pagini tip?rite între coper?i frumos ilustrate. Acestea pot justifica ideea de nonvaloare a?a cum foarte frumos scrie profesoara universitar? Ioana Bot în rubirca “C?r?i de plastic” a revistei “Dilemateca”. Vorbim în acest caz de excep?ii. Nu acestea sunt romanele noului val din literatura român?.
Literatura de azi, ?i nu numai la noi se întâmpl? asta, a renun?at la rolul ei de a contesta prezentul ?i de a propune o viziune pentru viitor. Rolul literaturii de azi este acela de a distra, de a permite evadarea din rutina ?i stresul zilnic. Literatura e condi?ionat? de pia??, de pl?cerea cititorului ?i vrând-nevrând cap?t? un caracter comercial. Apeleaz? la lucruri pe care cititorul le cunoa?te deja ?i nu mai exist? complicitatea împ?rt??irii adev?rului. Scriitorul ?i cititorul sunt cel mult tovar??i de suferin??, de obsesii, de neg?ri ?i împart aceea?i singur?tate exiten?ial?. Toate editurile vor bestseller-uri care s? fie lansate cu un întreg festival de culori, lumini ?i sunete ?i cu autorul oferit ca premiu cititorilor. M-am întrebat dac? un roman pu?in citit azi ca “Fra?ii Jderi” de Mihail Sadoveanu ar fi mai apreciat dup? ce s-ar bucura de o lansare deosebit? a?a cum este posibil în epoca calculatorului, netului ?i Facebook-ului. Probabil c? ar avea ceva efect! Ar fi un experiment interesant.
Cine dicteaz? de fapt noul stil de carte? Cititorul! Acesta vrea doar ceea ce ?tie, ce simte, ce viseaz?. Literatura trebuie s?-l distreze. Nu-i pas? dac? ac?iunea unui roman se petrece la el în ?ar? sau dac? personajele au nume române?ti. Singura dorin?? este ca numele alese s? fie u?or de ?inut minte. Important? este povestea care obligatoriu trebuie s? fie o poveste de dragoste. Dup? Marin Preda nu am mai avut scriitori care s? scrie ce înseamn? s? fii român.
Literatura de azi st? sub semnul neoromantismului. Pove?tile de dragoste abund? ?i nimeni nu se satur? de ele.
La întrebarea dintr-un chestionar de pe facebook, de ce citim într-o lume în care totul devine o problem?, cei mai mul?i au r?spuns c? o fac pentru a se sim?i bine, pentru a se înc?rca cu energie pozitiv?, pentru a accepta realitatea, pe oameni ?i pe sine, pentru a alunga teama ?i singur?tatea. Aceste lucruri simple le doresc cititorii ?i autorii au grij? s? le respecte dorin?ele. Pentru c? autorul la rândul lui spune “munca noastr?, în lipsa cititorilor, nu are absolut nici o valoare!”
Ce citim azi? Pove?ti de dragoste contemporane sau pe fundal istoric, distopii, fantasy, SF-uri, romane gotice ?i poli?iste, thriller-uri ?i chiar amestecuri cu câte ceva din toate. Vor dura în timp aceste crea?ii literare? Probabil c? nu toate, dar unele vor trece sigur proba timpului mai ales c? to?i autorii sunt tineri ?i mai au timp s? scrie romanul maturit??ii lor literare. Din p?cate, ca cititor, nu mai am mult timp s? m? bucur de noi ?i noi apari?ii. Pot doar s? sper c? va fi din ce în ce mai bine. ?i mai ales c? la un moment dat va reveni interesul pentru adev?r. ?i cititorii ?i autorii vor ajunge la concluzia comun? c? f?r? adev?rul dezv?luit literar sunt mult mai u?or manipula?i, p?c?li?i ?i minciuna este tot mai credibil?.
Am s? închei cu dou? citate ale Ioanei Pârvulescu din ultima “Cronic? a optimistei” în care prezenta noua sa pagin? “Despre literatur? cu dragoste”.( România literar?, nr. 2/2009).
“M? simt bine evadând din propria via?? în cea din c?r?i ?i m? simt la fel de bine când via?a din c?r?i îmi invadeaz? propria via?? ?i m? ajut? s? o în?eleg.”
“Cartea î?i p?streaz? gustul ?i virtu?ile intacte, mult dup? ce nimeni nu-?i mai aminte?te c? autorul ei a fost un om viu printre oameni vii.”