3 cărți de poezie pe care merită să le ai în bibliotecă

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/books-768125/

Imaginează-ți o seară liniștită de vară, final de zi, cu toate cele lăsate în forfota îndepărtată a zilei. Stai în grădină și te înconjoară doar cântecul greierilor, verdele infinit al naturii și tăcerea. Miresme blânde îți mângâie simțurile și lumea pare un loc nebun și îndepărtat. Deschizi un volum de poezie și versurile te poartă ușor într-un univers plin de sensuri pentru aceleași cuvinte în care, cu câteva ore în urmă, găseai doar concretul. Simți cum noi înțelesuri îți cuprind mintea, ți-o învăluie, ți-o anesteziază și parcă o și rearanjează. Plutești pe aripi de cuvinte și, când se face timpul să te întorci, afli că lumea în care revii este mult mai mult decât fațeta ei practică. Este ca și cum are o magie ascunsă, din care acum prinzi un crâmpei, pe care îl simți că scapă și revine. Iar viața capătă brusc un alt sens.

Acesta este darul poeziei, o formă de artă prea puțin înțeleasă, pentru că am fost obișnuiți, preponderent în ultima sută de ani, mai mult să operăm cu noțiuni secvențiale ale realității pe care o experimentăm: pasul 1, pasul 2, pasul 3, ca un roboțel căruia îi scapă întregul. Îmbogățirea vocabularului în cuvinte și sensuri reprezintă primul mare beneficiu concret pentru minte. Un nou înțeles al unui cuvânt înseamnă o nouă emoție, deci o experimentare diferită a vieții. Cercetările neurologilor au demonstrat că există o diferență mare de calitate a vieții între oamenii cu vocabular sărac și cei cu vocabular bogat. Cuvântul poezie este derivat din grecescul poesis, care înseamnă facere sau creare. Și, poate cea mai bună definiție a poeziei, care ne arată și beneficiul dobândit, este chiar cea din dicționarul limbii române: „Modalitate artistică ce exprimă, prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbaj concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă a esențelor lumii reale”.

De aceea, cărțile de poezie nu ar trebui să ne lipsească din bibliotecă. Iată trei dintre cele pe care le poți comanda de la Târgul Cărții:

Stănescu, un poet cu amplitudine, profunzime și intensitate

Să vorbești despre poezie și să nu pomenești despre Nichita Stănescu poate fi ușor considerat un gest de sacrilegiu pentru literatura română. Poet, scriitor și eseist român, el este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română. Parte a curentului neomodernist, considera limba română „dumnezeiesc de frumoasă”, iar cuvântul îl privește ca reprezentare a emoției, a energiei umane. Îmbinarea cuvintelor reprezintă, așadar, pentru el, un fel de exprimare a esenței spiritului, iar demersul poetic urmărește să capteze cât mai mult din întregul nevăzut al ființei umane. „Cuvintele, fiind umbra structurii materiei, căutăm într-una sursa ce a iluminat materia ca să lase o umbră atât de maiestuoasă, atât de semantică”, spune Nichita Stănescu.

Una dintre cele mai cunoscute și studiate poezii stănesciene este Leoaică tânără, iubirea. Autorul aduce la suprafață, prin cuvinte, trăirea lui, experiența lui, pe care o aseamănă forței unei leoaice. Inteligentă și feroce, o forță a naturii, cu un instinct de vânător chiar mai mare decât instinctul de autoconservare, hrănindu-se cu prada sa, cu ea își compară Nichita Stănescu iubirea. Îi dă târcoale, îl pândește, tocmai ca să se hrănească din el. Și el știe asta. Și știe și că, după ce-l va fi devorat, leoaica, iubirea, își va căuta o altă pradă.

Goethe – neînțeles, Baudelaire – original, Novalis – romantic

Umanist și cosmopolit, Johann Wolfgang von Goethe este una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Poet, ilustru gânditor și om de știință, a avut o viață zbuciumată, a fost preocupat de misticism, alchimie și cercetarea sufletului. Opera sa nu a fost înțeleasă nici după trecerea sa în neființă, considerându-se că idealul de educație de om pe sine stătător și însuși finalizat nu se potrivea cu ideologia fascistă.

Poetul francez Charles Baudelaire, stins din viață în 1867, continuă să îi provoace pe cititorii săi chiar și după atâția ani. Prin originalitatea sa, se consideră că a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană. Florile răului este titlul volumului de poezii care, deși controversat, a adus o puternică influență asupra poeților de mai târziu.

Idealismul magic și extazul mitic reprezintă esența operei autorului german Novalis, pe numele său Friedrich Leopold von Hardenberg. În vremea maturității sale artistice, făcea parte din Cercul romanticilor de la Jena, fiind considerat cel mai de seamă reprezentant al acestuia. A scris atât proză, cât și poezie. Volumul Imnuri către noapte este vârful operei sale și cuprinde poeme în proză remarcabile, pe care le-a închinat iubitei sale defuncte.

Cele mai bune dintre operele celor trei autori au fost adunate în volumul Flori de poezie străină, răsădite în românește de Alexandru Phillippide. Acestora le-au fost alăturați și alți artiști remarcabili: Holderlin, Poe, Morike, Mallarme și Rilke. Friederich Holderin este considerat unul dintre cei mai mari poeți germani, Edgar Allan Poe are poeme valoroase, dar puțin cunoscute, Eduard Morike se definește prin creații interiorizate, Stephane Mallarme poate fi catalogat ca cerebral, obscur și filosof în versurile sale, iar Rainer Maria Rilke este recunoscut ca unul dintre cei mai semnificativi poeți de limbă germană.

Pablo Neruda, slăvitorul senzualității

Neftalí Ricardo Reyes Basoalto este numele poetului chilian, cunoscut sub pseudonimul Pablo Neruda, care a trăit între 1904 și 1973. Om politic, consul în Japonia, China și Spania, a primit mai multe premii literare, iar în anul 1971 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, pentru întreaga sa creație. Dacă e ceva ce nu i s-a iertat peste ani lui Neruda, acesta este angajamentul plin de patos pe care el l-a jurat comunismului.

Dincolo de asta, el este recunoscut ca unul dintre cei mai mari poeți de limbă spaniolă din lume, iar memoriile sale au fost traduse și în limba română. A scris poeme de dragoste și poeme politice, iar versurile acestora uimesc prin spontaneitate și pasiune, detalii care îi dau unicitate. Cele mai spectaculoase rămân însă scrierile în care slăvește senzualitatea feminină, în care folosește cuvinte explicite pentru celebrarea sexualității. 

Privit prin ochii lui Mario Picon Salas, Neruda pare fascinant și tulburător, despre el spunându-se că, în jurul anului 1925, în poezia Americii Latine s-a auzit un glas cumplit, distrugător. După Ruben Dario, el este poetul care merită să aibă cea mai mare circulație continentală. În poezia lui Neruda, poet fundamental, se revarsă, ca un fluviu enorm, multe dintre coșmarurile unei epoci disperate, scindate, convulsionate. Ca într-un mare curs de apă tropical, în el se contopesc fluturele și calmanul, putreziciunile nopții și parfumul zorilor. Dar, sub valurile acestei ape curgătoare, continuă să existe viață subterană și gregară, nocturnă, plină de mâl și rădăcini. Astfel descrie Mario Picon Salas frumusețea operei lui Neruda.

Pentru că literatura noastră este atât de vastă și de bogată, cele mai multe dintre operele valoroase din literatura universală rămân nestudiate și, de multe ori, nici măcar nu ajung la publicul larg. Iar valoarea lor inestimabilă nu ajunge să transforme sufletul cititorului. Nici nu este de mirare că acest lucru se întâmplă, când, pentru noi, sunt concurați de geniul lui Eminescu, care este atât de cuprinzător, de profund și de plin de sensuri. Mare parte din iubitorii de poezie cred că fiecare vers al lui Eminescu îl înțelegi diferit în fiecare etapă a vieții, pe măsură ce cunoașterea individuală crește și capătă profunzime. Acesta este unul dintre motivele pentru care consumatorul uzual de versuri poate recunoaște cu ușurință valoarea neprețuită a marelui nostru poet național.

Totuși, cei trei mari poeți pe care i-am descris mai sus, aduc un plus de cunoaștere, de emoție și de înțelegere în mâinile cititorului care nu ezită să îi cunoască. Și ce poate fi mai relaxant și mai interesat decât să te pierzi în universul trăirilor unor oameni din alte timpuri și locuri, care, folosind arta cuvântului, își descriu trăirile, viziunea, percepția asupra lumii? Iată de ce cei trei autori nu ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă.